11. Mărţişor 2022

Mărţişor 2022

Vechea şi mult îndrăgita tradiţie a Mărţişorului a fost marcată printr-o expoziţie de mărţişoare brodate pe etamină sau croşetate, confecţionate de doamne membre ale asociaţiei, şi o prezentare despre istoria acestei tradiţii, realizată de doamna Daniela Oprea-Lager, doctor în medicină nucleară la Centrul Medical Universitar din Amsterdam.

Broderia de pe mărţişoare reprezintă modele tradiţionale specifice acestei sărbători prin care este vestită sosirea calendaristică a primăverii, precum trifoiul cu patru foi, coşarul sau potcoava, fluturele sau gărgăriţa, simboluri florale, precum ghiocelul sau laleaua.Se regăsesc, de asemenea, şi motive tradiţionale româneşti care se întâlnesc pe ii sau ştergare, fiind inspirate din viaţă sau din natură, precum crucea, spicul de grâu, copacul vieţii, motive geometrice şi simetrii, clopoţei. Mărţişoarele croşetate redau simboluri florale.  

Expoziţia de mărţişoare s-a dorit a fi o formă de exprimare a ataşamentului asociaţiei parohiei faţă de această tradiţie şi o formă de punere în valoare a măiestriei lucrului ieşit din mâinile doamnelor membre ale asociaţiei. Toate mărţişoarele au transmis un curat şi profund sentiment de dragoste, izvorât din rostirea, în timpul confecţionării, a capitolului al XIII-lea al celei dintâi Epistole către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, un adevărat imn închinat dragostei.

 

Cele mai frumoase mărţişoare au fost răsplătite cu daruri din partea Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură. Părintele a mulţumit doamnelor membre ale asociaţiei pentru participarea la acest eveniment și le-a încurajat să continue să păstreze vie în familie şi în comunitatea parohiei frumoasa tradiţie a mărţişorului.

La această sărbătoare a Mărţişorului, au participat şi elevi ai şcolii parohiale, cu propriile desene şi mărţişoare, precum şi cu un moment de poezie şi muzică dedicat primăverii şi tradiţiei mărţişorului. 

Tuturor celor prezenţi li s-a oferit, în dar, câte un mărţişor.

Share by: