10. Festivalul Lalelei


10. Festivalul Lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu"

Ȋn zilele de 29 și 30 aprilie a.c., a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului Lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu″, cea dintâi lalea olandeză cu nume românesc, intrată în cel de-al șaselea an de cultivare.


Festivalul a debutat cu o vizită a Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, președintele onorific al asociației, şi a unui grup de doamne membre, în renumita gradină florală olandeză Keukenhof unde, în pavilionul Willem-Alexander, au putut fi admirate în întreaga lor splendoare 125 de lalele „Doamna Maria Brâncoveanu”.


Ȋn Duminica Mironosițelor, după Sfânta Liturghie oficiată de Părintele Ioan, festivalul a continuat cu prezentarea de către doamna Elena De Chiara, vice-președinta Asociației, a istoricului lalelei și a demersurilor pentru obținerea Certificatului de Autentificare şi Înregistrare, precum și a locurilor în care au fost dăruiți, de-a lungul anilor, bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu”.


Domnul Leonard Lucian Raiciof, prim concertmaestru Rezidentie Orkest-Haga, enoriaș al parohiei şi membru în consiliul parohial, a susținut un recital de vioară, interpretând trei piese de compozitori clasici, printre care şi Balada lui Ciprian Porumbescu.


De asemenea, a fost distribuit şi primul număr din acest an al Foii Asociației.


Festivalul s-a încheiat cu o recepție în curtea parohiei, sub cerul însorit, oferită de Asociație.   


Share by: